GRIPA face victime. Doua persoane, internate la terapie intensiva ?i alta a murit la inceputul lunii


Doua paciente cu gripa sezoniera sunt internate in clinica de terapie intensiva a Spitalului Elias din Capitala, in stare grava, iar o alta a decedat in 7 martie, toate suferind si de alte boli, precum obezitate si diabet, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, directorul medical al unitatii, Dana Safta.

„O pacienta in varsta de 31 de ani a fost internata in 20 februarie. Suferea de obezitate, a fost intubata si a primit tratament de specialitate, insa, pofida tratamentelor, a decedat, in 7 martie. In prezent, avem internate alte doua femei la care a fost confirmata gripa sezoniera”, a mai spus dr. Dana Safta.

Prima dintre pacientele cu gripa aflate in stare grava are 65 ani si a fost internata in 8 martie. „Este intubata. Sufera si de diabet si obezitate. La ea a fost identificata gripa sezoniera – AH3”, a precizat directorul medical al Spitalului Elias.

A doua pacienta are 42 de ani si a fost internata in 13 martie. „Are diabet si hipoacuzie. Si aceasta este internata la terapie intensiva si este intubata”, a mai spus dr. Safta.

Directorul medical de la Elias a adaugat, referitor la cele doua paciente, ca prognosticul este rezervat.
„Din pacate, oamenii ajung foarte tarziu la spital, cu insuficienta respiratorie. Evolutia este absolut dramatica, pot spune, se ajunge la bronhopneumonie hemoragica”, a mai spus dr. Safta.

Virusul gripal la cele doua paciente in stare grava si la cea decedata in 7 martie a fost confirmat de Institutul Cantacuzino.

Pe de alta parte, dr. Dana Safta spune ca, in general, personalul medico-sanitar a refuzat imunizarea contra gripei, dupa scandalul vaccinului gripal legat de achizitionarea, in regim de urgenta, a unui lot de doze destinat populatiei din China.

„Vazand gravitatea formelor de gripa internate la noi in spital, am vaccinat urgent personalul din terapie intensiva. O alta problema este aceea a tratamentului pentru cazurile de gripa, respectiv medicamentul Tamiflu, pe care spitalul nu il are, acesta fiind destinat spitalelor de boli infectioase. Noi am achizitionat in regim de urgenta si acest produs. Cred ca oamenii trebuie sa inteleaga ca gripa este o boala grava, din cauza careia isi pot pierde viata, de aceea trebuie sa merga la medic, mai ales daca sufera si de alte boli”, a mai spus directorul medical al Spitalului Elias.

In afara pacientei decedate la Elias, in sezonul rece 2013-2014, in Romania au murit, pana la 11 martie, alte 11 persoane infectate cu virusul gripal A/H1 pdm09, potrivit Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile.

La aceste cazuri se adauga cel al unui barbat de 60 de ani din judetul Suceava, care a fost diagnosticat cu virusul gripal AH3 si care a decedat in 13 martie. Potrivit Directiei de Sanatate Publica Suceava, acesta nu fusese vaccinat antigripal.

 

SURSA: realitatea.net

+ Nu sunt comentarii

Adauga comentariu